Numele lui Paolo Roversi poate nu este cunoscut de toată lumea, dar imaginile sale poetice au definit moda de peste patru decenii. La 78 de ani, fotograful italian stabilit la Paris continuă să redefinească portretul de modă prin Polaroiduri visătoare, unde imperfecțiunea devine emoție.
Recent, lucrările sale au fost celebrate în expoziții la Palais Galliera din Paris și la Pace Gallery din New York. Fotografia lui Roversi este atemporală, trăind între pictură, memorie și lumină.
Sufletul imaginilor sale
Roversi, autodidact, a început să experimenteze fotografia la începutul anilor ’80. Colaborările sale cu designeri avangardiști precum John Galliano, Yohji Yamamoto, Romeo Gigli și Rei Kawakubo au conturat stilul său pictural — romantic, difuz și plin de sensibilitate.
Fotografiile sale nu documentează moda în sens strict; ele evocă o stare de spirit. Fie că fotografiază o ținută couture sau un portret nud, imaginile lui emană tandrețe și delicatețe. Asemenea portretelor Juliei Margaret Cameron, cadrele sale îmbrățișează neclaritatea și vulnerabilitatea, transformând corpul într-o expresie a sufletului.
Influențe și frumusețea accidentelor
Roversi îi citează adesea pe Man Ray și Erwin Blumenfeld drept surse de inspirație — ambii cunoscuți pentru manipularea imaginilor prin expuneri duble, solarizare și distorsiuni de ton. Totuși, abordarea lui Roversi este mai blândă, bazată pe imprevizibilul filmului Polaroid.
Lucrând aproape exclusiv cu Polaroiduri, el acceptă imperfecțiunile: scurgeri de lumină, mișcare, pete, chiar și deteriorări accidentale. Pentru el, acestea sunt dovada vieții. Fotografiile sale par vii și neliniștite, ca și cum s-ar naște în fața privitorului.
Studioul ca spațiu sacru
De peste patruzeci de ani, Roversi lucrează în același studio parizian, pe care îl descrie ca „o scenă goală, așteptând să fie umplută”. Uneori își mută decorul în aer liber, aducând pânze și fundaluri pentru a recrea intimitatea studioului — o capsulă de timp suspendat.
„Am nevoie să fiu izolat într-o cameră,” spune el. „Acolo timpul dispare.” Studioul este laboratorul și sanctuarul său, unde lumina și tăcerea modelează fiecare cadru.
Magia neașteptatului
Roversi își numește procesul o colaborare între control și haos. „Fiecare pas înainte în munca mea a fost rezultatul unui accident,” i-a spus el curatoarei Sylvie Lécallier.
Această deschidere față de imperfecțiune definește geniul său. Ca și Cameron, Blumenfeld și Penn, Roversi crede că fotografia trebuie să dezvăluie ceea ce cuvintele nu pot exprima. Arta sa ne amintește că frumusețea adevărată se naște în clipa imprevizibilă dintre umbră și lumină.
