Moda este adesea comparată cu un coșmar: haine care constrâng corpul, standarde de frumusețe deformate și valori distorsionate. Jonathan Anderson, la debutul său în colecția de femei Dior, a transformat această metaforă într-un spectacol vizual.
Înainte ca modelele să pășească pe podium, publicul a urmărit un film horror proiectat pe o piramidă inversată suspendată deasupra scenei. Regizorul britanic Adam Curtis a prezentat Dior ca pe o „casă bântuită” de fantomele marilor designeri — de la Christian Dior și Yves Saint Laurent până la John Galliano și Maria Grazia Chiuri. Imagini cu sânge, fulgere, țipete și fragmente de prezentări vechi au creat o atmosferă între Hitchcock și „Diavolul se îmbracă de la Prada”.
ADN-ul șocului la Dior
Filmul a reamintit că Dior nu a fost niciodată sinonim doar cu siguranța și eleganța convențională. Primele colecții ale lui Christian Dior, în Franța postbelică, au scandalizat publicul prin opulență. Anderson a reluat acest spirit, propunând Dior nu ca pe o instituție rigidă, ci ca pe un laborator viu.
Reconstrucția codurilor Dior
Anderson a deconstruit elementele clasice și le-a reasamblat neașteptat. Sacoul bar în miniatură a fost asociat cu fuste plisate la aceeași scară. Peplum-ul s-a transformat în funde supradimensionate peste minifuste din denim. Rochiile din satin au primit structuri în formă de coșuri, iar rochiile din jerseu s-au întins peste panouri rotunde amintind de mingi de fitness.
O rochie-halter din sute de petale de mărgele ivoire a reinterpretat celebra Junon din 1949. Unele piese păreau jucăușe, altele provocatoare.
Extremități ludice
Colecția a explorat tensiunea dintre fantezie și cotidian. Pelerine tricotate combinate cu jeanși, fuste cu volane asemănătoare cozii de rață, pălării hibrid între tricorn militar și aripi de avion supersonic. Toate au amintit de munca lui Anderson la Loewe și JW Anderson.
Spectacolul a readus și umorul, absent de mult la Dior.
Cine este femeia Dior de azi?
Noua femeie Dior experimentează, respinge convențiile și nu întruchipează formalitatea clasică. Anderson a descris „dezordinea” colecției ca fiind deliberată, oferind „câte ceva pentru fiecare”.
Show-ul ar putea deruta clienții conservatori, dar nu a fost cu adevărat înfricoșător. A fost teatral, îndrăzneț și, așa cum s-a promis, un strigăt puternic.
